Patologia eruptiei dentare

Patologia erupţiei dentare

Erupţia dentara reprezinta ultima etapa de formare a dinţilor, constituind un proces fiziologic prin care dintele migreaza în dezvoltare sa de la locul de formare din interiorul osului maxilar catre cavitatea bucala. La sfârşitul acestui proces dintele îşi va gasi locul pe arcada, realizând raporturi de vecinatate potrivit unui cod genetic caracteristic fiecarui individ.
În mod normal, erupţia dentara începe în jurul vârstei de 6 luni, o data cu erupţia primilor dinţi temporari şi se termina la 2 ani şi jumatate, pentru dinţii temporari, şi în jurul vârstei de 18-25 de ani, pentru cei permanenţi, o data cu erupţia molarului de minte. Erupţia acestui dinte însa poate aparea, în mod excepţional, şi dupa vârsta de 60 de ani sau dupa pierderea celorlalţi dinţi de pe arcada, în faza în care deja se ajunge la utilizarea protezelor dentare.
În mod normal, maturizarea şi erupţia dinţilor sunt concordante cu vârsta cronologica a copilului, dar pot fi şi discordante, în sensul unei erupţii precoce sau, dimpotriva, întârziate. Unele abateri de la normal privesc localizarea dinţilor sau poziţia lor, în raport cu substratul osos.

Modificari
Tulburarile erupţiei dentare se refera la modificari în ceea ce priveşte vârsta de erupţie normala a dinţilor pe arcada, ordinea în care erup dinţii, ritmul lor de erupţie sau poziţia în care erup.
În ceea ce priveşte vârsta de erupţie dentara putem vorbi de o erupţie precoce sau o erupţie întârziata faţa de normal. Se refera atât la apariţia dinţilor temporari, cât şi la a celor permanenţi, cu consecinţe diferite asupra dinamicii şi funcţionalitaţii aparatului dento-maxilar.
Erupţia precoce se refera la apariţia anticipata a dinţilor normal conformaţi în cavitatea bucala. Apar o dezvoltare precoce şi o accelerare în calcifierea acestor dinţi, cauzate fie de factori de ordin general (factori de mediu, sex, unele stari patologice endocrine sau boli febrile) sau factori locali (extracţia dinţilor temporari cu 6-12 luni înainte de perioada de erupţie a dintelui permanent, stimulând apariţia precoce pe arcada acestuia, asociata cu apariţia unor tulburari şi în ordinea de erupţie).
Erupţia întârziata (tardiva) înseamna apariţia dinţilor în cavitatea bucala dupa un interval de timp mai mare decât intervalul mediu considerat normal pentru tipul rasial al copilului. Întârzierea erupţiei presupune retenţia dintelui superficial în structura osoasa sau submucoasa, dar cu pastrarea stimulului natural de erupţie. Pe de alta parte, vorbim de incluzia dentara, care se refera la un dinte care şi-a pierdut potenţialul de erupţie. În cazul întârzierii în erupţie, dupa îndepartarea cauzei, dintele îşi reia drumul spre cavitatea bucala, pe când dintele inclus nu mai are aceasta capacitate.

Cauze
Întârzierile în erupţia dentara pot fi de cauze fiziologice sau patologice. Cauzele fiziologice pot fi reprezentate de persistenţa dinţilor temporari peste vârsta normala de erupţie a celor definitivi (dinţi care au fost loviţi şi din cauza traumatismului au realizat o anchiloza dento-alveolara) sau de formarea unui ţesut dens, greu de strabatut la nivelul cavitaţii bucale (apare ca o consecinţa a extracţiei dinţilor temporari cu mai mult de doi ani înainte de înlocuirea lor fiziologica). Acest lucru arata importanţa tratamentului corespunzator al dinţilor temporari pentru erupţia normala a dinţilor permanenţi. Erupţia întârziata este considerata patologica şi necesita tratament daca dintele nu a aparut în cavitatea bucala dupa aproximativ un an de la momentul considerat normal. Spaţiul necesar erupţiei poate fi micşorat şi va trebui fie menţinut, fie obţinut prin tratament ortodontic, astfel încât sa nu se piarda potenţialul eruptiv al unor dinţi extrem de importanţi în sistemul dentar (mai ales canini permanenţi care pot fi retenţionaţi în maxilar).

Întârzierile de natura patologica
Întârzierile de natura patologica au fie cauze locale (obstacole în calea erupţiei dintelui), fie cauze generale, sistemice (mai rar). Cauzele locale (obstacolele) sunt fie gingivale, tumorale, dentare sau osoase. Ele trebuie depistate şi îndepartate cât mai devreme, pentru o buna dezvoltare a dintelui în sistemul dento-alveolar. Vor fi urmarite cu cea mai mare atenţie obstacolele gingivale (ţesuturi cicatriceale gingivale posttraumatice sau postoperatorii la nivelul rebordului alveolar, fibromatoza gingivala, maririle de volum ale gingiilor de cauza medicamentoasa în tratamentul epilepsiilor, hipertrofia frenurilor), obstacolele tumorale (chisturi de erupţie ale dinţilor temporari, chisturile pericoronare ale dinţilor permanenţi, tumori de natura dentara, epulisul congenital al nou-nascutului, tumorile benigne şi maligne ale parţilor moi), obstacolele dentare (devierea poziţiei mugurilor dentari prin traumatism sau prin creşterea anormala a dinţilor vecini, malformaţia germenilor dentari sau calitatea proasta a acestora, ce determina pierderea potenţialului de erupţie, persistenţa dinţilor temporari traumatizaţi în antecedente şi care pot realiza o anchiloza dento-alveolara, dinţii supranumerari mai ales produc întârzieri în erupţia incisivului central superior permanent) şi obstacolele osoase (în diverse osteopatii-osteoscleroze, osteodistrofii, osteopetroza, disostoza cleido-craniana). Dintre cauzele generale care provoaca întârzieri în erupţie putem enumera cauzele genetice (trisomia 21 – boala Down), afecţiunea Turaine (dezvoltare proasta a fanerelor cu absenţa glandelor salivare şi retardare sau chiar lipsa dezvoltarii dentare), carenţe în vitamina A sau B, hipotiroidism, hipofuncţia glandelor suprarenale sau a gonadelor (glandele sexuale).
Tulburarile în ordinea de erupţie dentara pot fi direct legate de tulburarile în vârsta de erupţie. Şi ordinea de erupţie va fi influenţata de cauze locale (cu efect asupra unui grup restrâns de dinţi) sau de cauze generale (cu afectare extinsa la nivelul arcadelor). Manifestarile cele mai frecvente şi deranjante se întâlnesc la nivelul sectorului frontal al arcadelor dentare.

RITM. În ceea ce priveşte ritmul de erupţie dentara, acesta este legat în primul rând de procesul normal de creştere a maxilarelor, proces ce va oferi spaţiu pentru apariţia dinţilor pe arcade. Tulburari de ritm al erupţiei pot aparea atunci când dezvoltarea insuficienta, la un moment dat, a maxilarelor diminueaza spaţiul necesar erupţiei dentare. Exista situaţii în care, la nivelul unei hemiarcade, dinţii deja au erupt şi au atins nivelul planului de ocluzie, în timp ce pe hemiarcada opusa, ei nu au erupt sau sunt în erupţie, dar nu au atins nivelul planului de ocluzie.

POZIŢIE. Tulburarile legate de poziţia de erupţie a dinţilor recunosc o etiologie diversa, atât de cauze generale, cât şi locale, ce provoaca lipsa de spaţiu pe arcadele dentare, determina obstacole în erupţie sau persistenţa dinţilor temporari. Dintre tulburarile de poziţie, amintim malpoziţiile (presupun apariţia dintelui în poziţie modificata pe arcada, dar în apropiere de locul normal de erupţie), transpoziţiile dentare (presupun inversarea poziţiei între doi dinţi vecini ca locuri pe arcada cu consecinţe defavorabile estetice daca apar la nivel incisiv-canin sau canin-premolar) şi heterotopiile (se refera la prezenţa dintelui la distanţa mare de locul normal de erupţie). Toate aceste tulburari de poziţie necesita tratament chirurgical, eventual asociat cu un tratament ortodontic corect condus.