close
info
închide
închide
 
newsletter Aboneaza-te la newsletter!
OK
 

Aparatul dentar este din ce în ce mai popular

Aparatul dentar este din ce în ce mai popular
Aparatul dentar, pe care îl purtau până nu demult doar copiii şi tinerii, este astăzi luat în considerare de foarte mulţi adulţi, datorită rezultatelor obţinute.
Unii dintre ei decid să apeleze la această soluţie în aceeaşi perioadă în care şi copiii lor poartă aparat dentar.

Aparatele pentru adulţi seamănă cu cele pentru copii, iar tehnica modernă le face foarte uşor de purtat.Chiar şi din punct de vedere estetic, ele nu mai sunt o problemă fiind foarte discrete şi, mai mult, afectând nesemnificativ vorbirea.

În ultima perioadă, tot mai multe persoane adulte poartă aparate ortodontice din diverse motive, mai ales că acestea au devenit mai puţin incomode şi mai puţin vizibile.
Uneori, purtarea unui aparat ortodontic este necesară pentru corectarea unor anomalii dentomaxilare, înainte de a fi prea tarziu.
În alte cazuri, oamenii vor să arate mai bine, prin rezolvarea acestei probleme estetice care îi preocupă de multă vreme.
Nu trebuie să uităm că şi problemele de natură fizionomică sau estetică pot duce, în timp, la afectarea danturii.

Dinţii incorect poziţionaţi sau problemele de ocluzie pot duce la uzura dinţilor, carii dentare complicate, afecţiuni gingivale şi chiar la probleme grave pentru care se recurge la protezare sau la alte soluţii reconstructive, iar uneori chiar la proceduri chirurgicale complicate.

Aparatele ortodontice sunt o soluţie frecventă pentru poziţionarea corectă a dinţilor, însă medicul ortodont poate indica şi alte soluţii de tratament, precum: aparate de contenţie mobile, gutiere sau dispozitive cranio-cervicale de tracţiune.

Medicul stomatolog este în măsură sa decidă tipul de aparat pe care ar trebui să-l folosiţi pentru rezolvarea problemelor dentare.
Conform specialiştilor din domeniu, pot apela la această soluţie persoanele care se confruntă cu una din următoarele situaţii: dinţii de sus şi cei antagonisti nu oclud (nu calcă) corect, dinţii sunt strâmbi sau disproporţionaţi unul faţă de celălalt sau au spaţii mari între ei, maxilarele sunt disproporţionate unul faţă de celălat sau faţă de mărimea întregii feţe.

De asemenea, aparatul este indicat şi în cazul în care apar dureri la nivelul maxilarelor şi dacă există dificultăţi la masticaţie.


Vezi Ofertele Cabinetelor Stomatologice pentru Aparate dentare




Sursa: www.csid.ro/

Acest articol a fost citit de 1004 vizitatori
Comentarii - Adauga comentariul tau!
* - Campuri obligatorii
Alege avatarul: *    
Nume *
Email * Nu va fi afisat pe site
 
Comentariu *
2000 caractere rămase
Verificare de securitate
Introdu codul de mai jos în câmpul alăturat:
*Acest cod ne ajută la evitarea cererilor automate

Sunt binevenite atat comentariile pozitive cat si cele negative.
Nu includeti:
- Adrese de email, numere de telefon sau orice alte informatii personale
care va apartin sau apartin altor persoane;
- Anunturi personale;
- Referiri la alte comentarii sau useri care au postat comentarii;
- Obscenitati sau cuvinte jignitoare.
Alege avatarul:
   

 
Clinica Stomatologica sector 3 Bucuresti Dr. Trufas
Clinica Stomatologica sector 3 Bucuresti Dr. Trufas

Clinici Stomatologice de Lux Bucuresti
Clinica Stomatologica Bucuresti Flor Dent
Clinica Stomatologica Bucuresti Flor Dent

Clinici Stomatologice de Lux Bucuresti
Adauga bannerul tau
Asaltul Lupilor | Cursa cu obstacole